Elena Lasconi / Câmpulung Muscel : Orbiți de lupta politică perianu și pnl au ales să-și bată joc de câmpulungeni.

0
161

Când o marionetă se crede politician doar pentru că s-a trezit prefect, avem de-a face, simplu, cu România zilelor noastre.

Astăzi am văzut motivarea instanței referitoare la Bulevardul Pardon. Citez: “apreciind că, în raport de data emiterii actului şi faţă de data formulării prezentei cereri, la mai bine de doi ani de la emiterea sa, dat fiind şi împrejurarea că lucrările executate în baza acesteia sunt aproape de finalizare, măsura anulării autorizaţiei de construire nu ar fi nici pe departe o măsură oportună, ci, din contră, o măsură total inadecvată care ar fi de natură a afecta negativ interesul public, precum şi interesele particularilor care locuiesc sau desfăşoară activităţi comerciale în această zonă vizată de prezentele lucrări”.

Blocarea Bulevardului Pardon de către pnl susținut de psd (că așa acționează ei, în haită) este o acțiune făcută cu bună știință împotriva câmpulungenilor, a interesului public.
În micimea lui, plin de sine, mânat de orgolii și de partid, perianu o să facă tot ce îi stă în pix ca să mai întârzie lucrările pe bulevard.

De ce spun asta? De când am câștigat procesul pe fond și până în prezent, câmpulungenii au trimis mai multe petiții către prefectura Argeș prin care îi cereau să scurteze chinul câmpulungenilor și să nu facă recurs, pentru că nu îl obligă nimeni să facă asta.

Oamenii mi-au arătat răspunsurile pe care le-au primit. Cele semnate de perianu spun sec că el nu a primit încă motivarea. Pentru celelalte, prefectul a pus alt specimen să semneze documente. Este vorba despre o “lumină” a politicii sulfuroase câmpulungene: subprefectul pesedist, câmpulungean chipurile, neculăescu.

Cum lui nu i-a prea plăcut școala, a semnat că trebuia o hârtie în care le explică petiționarilor că prefectul este stăpânul județului și că este obligat să atace actele administrative pe care le consideră ilegale (fiindcă așa vrea).

Sunt dezgustată de aceşti indivizi fără coloană vertebrală, care nu au Dumnezeu, ci doar șef de partid.

Vă spun doar atât: nu că nu mă las, lupt cu toate forțele pentru dreptate și pentru reluarea lucrărilor pe bulevard.

Dacă prefectul continua mizeriile, dacă va face recurs, în prima zi voi depune plângere penală împotriva acestui specimen, stindardul penelist în teritoriu.

#elenalasconi
#campulungmuscel

 

Elena Lasconi alege Câmpulung Muscel 

Lasă un răspuns